VIZITA LA DOCTOR

Alegeţi-vă medicul. Sarcina este perioada când întrebările de ordin intim, micile spaime şi grijile supărătoare capătă uneori importanţă.

Pentru a vă asigura liniştea sufletes- că, alegeţi-vă medicul în care aveţi încredere şi pe care îl respectaţi. Comunicarea cu acesta s-ar traduce prin exteriorizarea oricărei griji ce vă frământă, indiferent cât de banală v-ar părea acea problemă. Dar alegerea acestui ajutor care să vă călăuzească de-a lungul perioadei de sarcină nu este o decizie care să poată fi luată de una singură. Această decizie trebuie să ia în consideraţie o altă problemă importantă şi anume unde vreţi să naşteţi. Aceste două probleme sunt strict legate una de cealaltă. în momentul în care v-aţi ales medicul obstetrician, de exemplu, aţi ales automat şi spitalul în care lucrează acesta. Nu există o regulă în ceea ce priveşte lucrul pe care să-1 alegeţi mai întâi, cine vă îngrijeşte sau locul unde urmează să naşteţi. Totul depinde de ce simţiţi că ar fi mai important pentru dumneavoastră. Discuţiile despre obstetrician sau moaşă, despre locul unde doriţi să naşteţi copilul vă vor ajuta să stabiliţi priorităţile şi să alegeţi ce este mai bine pentru dumneavoastră.

Obstetrician sau moaşă. Există şi o a treia posibilitate de alegere: un medic de familie, care să fie capabil de îngrijirea prenatală şi care să poată asista o naştere obişnuită. Avantajul unui medic de familie este că acesta vă poate îngriji nu numai pe dumneavoastră, ci şi pe sugar sau pe ceilalţi membri ai familiei, creându-se astfel o relaţie mai strânsă. Când apar probleme serioase pe timpul sarcinii sau în timpul naşterii, medicul de familie de obicei nu le poate rezolva şi vă va recomanda un obstetrician sau un alt specialist.

Obstetricianul Pregătirea unui obstetrician este cea a unui medic specializat în obstetrică şi ginecologie.

Ce fel de îngrijire acordă. Un obstetrician este capabil să rezolve aproape orice problemă care poate apărea în timpul sarcinii sau naşterii. De exemplu, un obstetrician poate face testul genetic, dilatarea şi chiuretarea (curăţirea uterului) după pierderea unei sarcini şi chiar după o cezariană, dacă este specializat în procedurile chirurgicale.

Avantaje posibile. Deoarece obstetricianul poate face orice test de care aveţi nevoie şi vă poate ajuta în cazul unei complicaţii care poate apărea, vi se asigură o îngrijire permanentă (lucru pe care din punct de vedere emoţional îl veţi aprecia în cazul în care apare o problemă). Dat fiind faptul că există un număr relativ mare de obstetricieni dintre care să alegeţi, este lesne de înţeles că puteţi găsi unul al cărui comportament, stil şi perspective să vă placă şi să vă inspire încredere.

Posibile dezavantaje. Cu toate că mai există obstetricieni care au o atitudine de genul „doctorul ştie mai bine, aşa că ascultă-1 şi fa cum îţi spune el", dacă veţi căuta cu perseverenţă, puteţi evita această posibilă problemă, găsind un medic care să fie mai mult un partener pe durata sarcinii. Majoritatea obstetricienilor doresc să asiste naşterile în spitale, deci veţi descoperi că este imposibil să găsiţi un medic obstetrician care să accepte să asiste o naştere acasă. De asemenea, obstetricienii tind să favorizeze folosirea tehnologiei medicale şi a intervenţiilor asupra sarcinii. Dacă simţiţi ,că nu doriţi să vă supuneţi unei anumite proceduri medicale, nu evitaţi să o spuneţi, înainte ca sarcina să avanseze prea mult. In felul acesta, dacă între dumneavoastră şi medic există diferenţe fundamentale de opinie, veţi avea destul timp să vă schimbaţi medicul.

Ce fel de îngrijire preferaţi. In cazul în care pe durata sarcinii consultaţi un singur medic, aveţi un singur mare avantaj: la fiecare vizită veţi fi consultată de aceeaşi persoană. Dar există şi un mare dezavantaj. Dacă medicul este în concediu când încep durerile, nu medicul care v-a avut în evidenţă, ci altcineva vă va asista la naştere. Dacă consultaţi doi medici care lucrează în schimburi, pe durata celor nouă luni îi veţi întâlni pe rând. E posibil ca ambii medici să vă fie pe plac. Aceasta e situaţia ideală, căci până în momentul naşterii veţi ajunge să-i cunoaşteţi pe amândoi destul de bine. Dacă pe durata sarcinii consultaţi mai mulţi medici, veţi avea dezavantajul de a nu putea stabili o relaţie apropiată şi continuă cu un singur medic. Pe de altă parte, aveţi avantajul de a beneficia de un număr mai mare de analize şi sfaturi.

Cum puteţi găsi un medic. Dacă nici prietenii şi nici familia nu vă pot recomanda un obstetrician, atunci medicul de familie, sau spitalul din apropiere vă poate da 6 listă de nume.

Moaşe calificate. O moaşă calificată este o asistentă cu studii în moşirea clinică şi îngrijirea cazurilor normale de obstetrică şi ginecologie, ca şi în îngrijirea noilor născuţi. Moaşele calificate nu trebuie confundate cu „babele", care de obicei sunt autodidacte, nu au o pregătire şi o practică adecvată şi care în majoritatea cazurilor n-au dreptul la practică.

Ce fel de îngrijire acordă. Considerându-se că moaşele sunt specializate în îngrijirea prenatală obişnuită, este necesar să fie însoţite de un medic care să poată interveni în timpul travaliului şi al naşterii, dacă apar probleme. Majoritatea studiilor arată că o femeie care are o sarcină fară probleme va fi la fel de în siguranţă în mâinile unei moaşe, ca şi în cele ale unui medic. Dar pentru că o moaşă este calificată doar pentru sarcini normale sau cu probleme minore, nu orice femeie se poate limita la îngrijirea unei moaşe. O moaşă competentă va refuza să vă supravegheze în timpul sarcinii, dacă prezentaţi una din următoarele probleme care pot genera complicaţii: sângerare în timpul sarcinii, pierdere de sarcină în antecedente sau naşteri dificile, diabet, hipertensiune, RH negativ sau un cervix neadecvat. De asemenea, moaşele preferă să nu lucreze cu mame între treizeci şi cinci şi patruzeci şi cinci de ani aflate la prima naştere.

Posibile avantaje. O moaşă calificată va fi şi generoasă cu timpul acordat examinării şi chiar mai dispusă să stea alături de dumneavoastră, să vă îngrijească şi să vă încurajeze în timpul travaliului, decât un obstetrician. De asemenea, poate să vă acorde mai mult sprijin afectiv şi psihic în perioada de după naştere. O moaşă poate chiar să vă facă de mai multe ori pe săptămână vizite acasă pentru a vă da sfaturi în legătură cu alăptarea şi îngrijirea noului născut. Pentru multe femei, cel mai mare avantaj pe care-1 prezintă o moaşă este atitudinea ei „neintervenţionistă" şi faptul că nefiind specializată în chirurgie, nu poate face o operaţie cezariană. Cu alte cuvinte, multe femei cred că, alegând varianta îngrijirii acordate de o moaşă calificată, reduc riscul unei operaţii cezariene inutile. în plus, dacă naşteţi normal, veţi putea economisi bani pentru că onorariul unei moaşe este mai mic decât cel al unui medic.

Posibile dezavantaje. Moaşele calificate pot asista numai sarcinile normale sau care prezintă probleme minore. Aceasta înseamnă că în primele luni de sarcină nu vă poate ajuta dacă sângeraţi, aveţi contracţii sau pierdeţi sarcina, cazuri în care n-ar putea decât să vă recomande un spital de urgenţă. În ultimele luni de sarcină există în proporţie de 20% riscul de a apărea complicaţii, ceea ce ar face imposibilă asistarea naşterii de către moaşă. Deci, cu toate că multe femei preferă moaşele calificate pentru că doresc să nască într-un mediu nespitalicesc, una din cinci ajunge până la urmă să nască în spital, sub îngrijirea unui medic. Şi dacă vi se întâmplă acest lucru, ajungeţi practic să cheltuiţi mai mult cu plata unei moaşe, decât cu cea a unui obstetrician.

Trimite-ne parerea si experienta ta

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD

hits counter