Avortul spontan apărut mai târziu
Acesta se produce după a paisprezecea săptămână de sarcină, dar nu mai târziu de cea de-a douăzecea săptămână, şi este relativ mai rar decât cel care se produce în primele luni de sarcină.
Cauzele acestui avort spontan sunt şi mai uşor de depistat şi tratat. Una din cauze este „un col neadecvat”, ceea ce înseamnă că muşchiul de la capătul de jos al uterului este prea slab pentru a putea suporta greutatea unui fat în dezvoltare şi a unui uter care îşi măreşte volumul.
Sarcină ectopică (extrauterină)
Aproape 1% din sarcini sunt ectopice, ceea ce înseamnă că ovulul fecundat nu se implantează cum ar fi normal, în uter, ci în altă parte, cel mai adesea în trompe. în acest caz, pericolul constă în faptul că trompa nu se poate mări într-atât încât să poată susţine un embrion în dezvoltare.
Dacă sarcina ectopică nu este depistată şi înlăturată la vreme, trompa se poate rupe provocând o hemoragie abdominală. Şi atunci este absolut necesară o intervenţie chirurgicală care să înlăture toată trompa. Dar astăzi acest lucru se întâmplă foarte rar, căci sarcinile ectopice sunt diagnosticate şi tratate înainte ca ruptura să se producă.
Cum se declară copilul la Oficiul stării civile
Noul cetăţean trebuie să fie declarat în primele 14 zile după naştere. în caz că nou-născutul a decedat imediat după naştere, declaraţia naşterii şi a decesului se fac concomitent, în maximum 3 zile.
Această declaraţie se face la primăria locului unde s-a produs naşterea pe baza buletinelor de identitate ale ambilor părinţi, a certificatului de căsătorie şi a certificatului constatator de naştere la maternitatea unde a avut loc naşterea. Această formalitate poate fi îndeplinită de tată.
Vizitele la maternitate
În unele maternităţi tatăl este autorizat să asiste la naştere. La noi în ţară nu s-a încetăţenit acest obicei, în mod tradiţional, vizitele tatălui şi ale celorlalte rude sunt permise în anumite zile şi pe intervale scurte.
Este indicat ca vizitatorii să fie cât mai puţini, dintre rudele foarte apropiate (dacă este posibil numai tatăl), iar vizitele să se facă în intervale şi condiţii autorizate de conducerea maternităţii. Fraţii şi surorile nou- născutului, dacă sunt mici, nu vor fi lăsaţi să vină la maternitate din cauza agitaţiei lor; şcolarii pot fi purtători de boli contagioase.
În timpul când soţia este internată în maternitate
Rolul soţului este destul de ingrat şi de controversat. Un tată în devenire se simte stângaci, uneori ridicol, nu-şi găseşte rostul şi, ceea ce este mai trist, unii nici nu încearcă să aibă vreun rol.
Orice tată trebuie să ştie că, odată cu venirea primului copil în familie, căsătoria a intrat într-o nouă fază: de-abia acum începe căsătoria adevărată; cu un mare adaos de griji, de preocupări, de cheltuieli. Mica fărâmă de viaţă va "răsturna" şi va "umple" toată casa; se vor schimba toate "tabieturile" de până acum, se va rearanja şi completa mobilierul, se va schimba programul nu numai al zilelor şi săptămânilor ce urmează, ci al întregii vieţi a celor doi parteneri.
Misiunea tatălui înainte de naştere
În măsura posibilităţilor, este bine ca tatăl, deopotrivă de răspunzător de viitoarea naştere, să fie un participant activ la preparative. El are un rol de susţinere faţă de mamă. Această perioadă este tulburătoare pentru femeie.
Soţul va trebui, aşadar, s-o liniştească, să-i insufle speranţă şi optimism. Va fi tot aşa de interesat de evoluţia fătului; la rândul ei, femeia trebuie să încerce să-1 facă să participe la trăirile ei fără ca aceasta să devină o oboseală. Tatăl va fi foarte emoţionat şi angajat când reuşeşte să "prindă" mişcările fătului. în majoritatea cazurilor el arată o bucurie cu totul legitimă, când fătul "mişcă" prima dată.
Tonifierea muşchilor pelviperineali
Diafragma pelvi- perineală susţine uretra, vaginul şi rectul; ea se întinde de la osul pelvian până la coccis (noadă), formând o curea întinsă care serveşte drept „podea” tuturor organelor din zona pelviană.
În timpul şi după sarcină, este deosebit de important să menţineţi în formă aceşti muşchi, din mai multe motive: Pe măsură ce uterul se măreşte, apasă pe vezica urinară, aşa încât multe femei nu numai că simt nevoia să urineze mai des, în ultimul trimestru de sarcină, dar scapă câţiva stropi de urină când tuşesc, strănută sau râd.
