Naşterea prin cezariană
(naşterea copilului printr-o incizie făcută în peretele abdominal şi în uter)
De ce se fac operaţii de cezariană.
Există o sumedenie de factori care indică faptul că o naştere prin cezariană poate fi mult mai sigură. Printre aceştia se numără:
- Poziţia defectuoasă a fătului. Copiii care se prezintă cu umerii, faţa sau cu fruntea înainte la naştere aproape întotdeauna se nasc prin cezariană; unii dintre copiii care sunt într-o poziţie pelviană (cei care vin cu fesele înainte la naştere) trebuie să fie scoşi prin operaţie cezariană.
- Placenta previa. În mod normal placenta se află în partea superioară a uterului. în cazul placentei previa, aceasta se află jos, blocând posibilitatea de ieşire a fătului. Această situaţie se diagnostichează înainte de începerea travaliului, aşa că femeia va şti dinainte că trebuie să suporte o operaţie cezariană.
- Herpesul genital. Dacă erupţia de herpes este nevindecată în momentul travaliului, cezariana previne contaminarea copilului la trecerea prin canalul de naştere. Dacă analizele indică faptul că infecţia este inactivă, naşterea vaginală este sigură.
- Fibroame uterine sau tumori. In unele cazuri, aceste blocări ale deschiderii vaginale fac necesară naşterea prin cezariană.
- Disproporţia cefalopelvică. Aceasta înseamnă că deoarece craniul copilului este prea mare, el nu poate trece prin deschiderea vaginală. în multe cazuri acest lucru este diagnosticat înainte de începerea travaliului.
- Epuizarea fătului. Aceasta este una din indicaţiile de cezariană cele mai controversate, deoarece definirea şi controlul epuizării fătului variază foarte mult. Oricum, dacă diagnosticul de epuizare a fătului care a fost făcut pe bază de monitorizare electronică este confirmat şi de o mostră de „scalp fetal", e clar că este nevoie ca fătul să fie născut cât se poate mai repede. Mostra de scalp fetal este o tehnică în care o sârmă subţire se introduce prin deschiderea colului pentru a lua o probă de sânge din capul copilului; proba este analizată repede pentru a vedea dacă fătul a fost privat de oxigen.
- Încetarea evoluţiei travaliului. Hotărârea dacă să se intervină sau nu cu o cezariană atunci când travaliul este lung, dificil şi lent este un subiect foarte controversat. Unii medici sunt adepţi ai travaliului „la dată fixă": dacă o femeie a depăşit cu mult data la care trebuia să nască şi travaliul ei este neobişnuit de lent, medicii recurg la un medicament care să stimuleze travaliul, Pitocin, şi dacă nici acesta nu accelerează travaliul, încep să ia în consideraţie nevoia unei cezariene. Cei care critică acest punct de vedere susţin că el este doar o lipsă de răbdare în ceea ce priveşte evoluţia travaliului şi argumentează că există o mare variaţie în modul de evoluţie a travaliului – atâta vreme cât mama şi copilul nu par a fi în pericol, ar trebui să se aştepte şi nu să se intervină.
Cum se face o cezariană. O cezariană durează aproximativ o oră de la administrarea anesteziei până la coaserea locului unde s-a făcut incizia. Dacă nu e vorba despre o urgenţă, din ce în ce mai multe spitale permit partenerului dumneavoastră să fie prezent în timpul operaţiei, iar dumneavoastră vi se permite să ţineţi copilul în braţe şi să-1 alăptaţi imediat după naştere. O cezariană urmează aceste etape:
1. Vi se va face o perfuzie în mână pentru ca să aveţi suficiente lichide în organism pe durata operaţiei.
2. Partea inferioară a abdomenului este spălată; este posibil să vi se radă părul pubian. Dacă vi se administrează o anestezie generală, veţi dormi pe toată durata operaţiei; majoritatea femeilor optează însă pentru o anestezie epidurală care le amorţeşte de la mijloc în jos şi le permite să fie treze în timpul operaţiei.
3. Vi se introduce un cateter în vezica urinară, pentru ca aceasta să rămână goală pe tot timpul operaţiei.
4. Medicul face o incizie mai întâi în peretele abdominal, apoi în uter. Numai în puţine cazuri de urgenţă incizia abdominală şi uterină va fi verticală (numită incizie pe mijloc sau incizie clasică). Avantajul acestui tip de incizie este că se poate face repede; dezavantajul este că riscul apariţiei unei infecţii şi a hemoragiei este mai mare şi că la următoarele sarcini se poate produce o ruptură, ceea ce înseamnă că trebuie să se facă o nouă cezariană). În majoritatea cazurilor fie că incizia este orizontală, fie că este verticală, ea ajunge până aproape de părul pubian. Inciziile orizontale cer mai multă îndemânare chirurgicală şi mai mult timp, dar pierderea de sânge este mai mică, există un risc redus de a apare infecţie şi hemoragie, un risc redus sau inexistent de a se produce o ruptură la următoarele sarcini, iar cicatricea de pe piele este mult mai puţin vizibilă.
5. Copilul este scos prin incizia făcută.
6. Este scoasă placenta.
7. Incizia este cusută strâns.
Îngrijirea postoperatorie. Perfuzia şi cateterul se ţin pentru cel puţin încă douăzeci şi patru de ore după naştere. După aproximativ şase-opt ore veţi fi capabilă să vă ridicaţi şi să faceţi câţiva paşi; de fapt veţi fi încurajată să vă mişcaţi puţin pentru că astfel reduceţi gazele intestinale şi evitaţi umplerea plămânilor cu mucozităţi.
Probabil că veţi simţi nevoia să vă ţineţi de locul unde s-a făcut incizia, deoarece îl veţi simţi vulnerabil şi gata să se deschidă (deşi nu se întâmplă acest lucru). în cele mai multe cazuri veţi rămâne în spital patru-cinci zile.
Trimite-ne parerea si experienta ta
