Naşterea cu forcepsul
(forcepsul, care arată ca nişte cleşti lungi, apucă de cap copilul şi-1 trage prin canalul de naştere.
În mod obişnuit, forcepsul este folosit când:
1) mama este prea epuizată ca să mai poată împinge;
2) mama este incapabilă să mai împingă din cauza efectelor unor tranchilizante;
3) copilul pare să fie afectat şi de aceea este de dorit o cât mai rapidă naştere. 
Majoritatea naşterilor cu forcepsul sunt exterioare, ceea ce înseamnă că deja copilul a început să scoată capul când se aplică forcepsul, sau interioare, ceea ce înseamnă că fătul a coborât destul de mult prin canalul de naştere, dar nu a început încă să scoată capul. în această situaţie, e nevoie de o anestezie locală şi, în majoritatea cazurilor, de epiziotomie.
Există două atitudini total opuse cu privire la folosirea forcepsului. în primul caz, unele studii sugerează că folosirea forcepsului nu prezintă riscuri, iar alte informaţii sugerează că acesta poate mări doar puţin riscul ca fătul să moară sau să sufere afecţiuni neurologice. în al doilea caz, deşi există situaţii specifice în care folosirea forcepsului este evident necesară şi deci salvatoare, unii medici folosesc forcepsul pur şi simplu pentru a grăbi un travaliu mai lent, lucru pe care un mare număr de experţi îl consideră un risc inutil, deoarece naşterea se poate produce normal, dacă ai puţină răbdare. În doar foarte rare situaţii se poate vorbi de o naştere cu forcepsul de mijloc. În acest caz, capul copilului a ajuns până în pelvis, dar nu coboară mai departe.
Aceasta este o procedură riscantă care cere o anestezie locală (de obicei o anestezie epidurală, spinală sau o blocare a nervului lombar care să asigure o relaxare a diafragmei pelviperineale, introducerea unui cateter pentru golirea vezicii urinare şi o epizio- tomie cu o incizie lungă.
Astăzi, majoritatea medicilor optează pentru o operaţie cezariană în loc de o naştere de mijloc cu forcepsul. Aproape toate naşterile cu forcepsul lasă copilului urme de forceps – urme negre albăstrui pe tâmple, care într-o săptămână sau două încep să pălească. O altă situaţie despre care probabil că aţi auzit este extracţia prin aspirare. Un aparat aspiră capul copilului într-o cupă şi apoi trage copilul prin canalul de naştere.
Aparatul lasă o urmă ca de „suptură" pe capul copilului, urmă care dispare într-o săptămână după naştere. Cu toate că unele studii sugerează că extracţia prin aspirare este mai puţin traumatizantă (atât pentru mamă, cât şi pentru copil), folosirea ei nu a prins în Statele Unite, dar este foarte frecventă în Europa.
Trimite-ne parerea si experienta ta
