Avortul spontan apărut mai târziu
Acesta se produce după a paisprezecea săptămână de sarcină, dar nu mai târziu de cea de-a douăzecea săptămână, şi este relativ mai rar decât cel care se produce în primele luni de sarcină.
Cauzele acestui avort spontan sunt şi mai uşor de depistat şi tratat. Una din cauze este „un col neadecvat”, ceea ce înseamnă că muşchiul de la capătul de jos al uterului este prea slab pentru a putea suporta greutatea unui fat în dezvoltare şi a unui uter care îşi măreşte volumul.
Sarcină ectopică (extrauterină)
Aproape 1% din sarcini sunt ectopice, ceea ce înseamnă că ovulul fecundat nu se implantează cum ar fi normal, în uter, ci în altă parte, cel mai adesea în trompe. în acest caz, pericolul constă în faptul că trompa nu se poate mări într-atât încât să poată susţine un embrion în dezvoltare.
Dacă sarcina ectopică nu este depistată şi înlăturată la vreme, trompa se poate rupe provocând o hemoragie abdominală. Şi atunci este absolut necesară o intervenţie chirurgicală care să înlăture toată trompa. Dar astăzi acest lucru se întâmplă foarte rar, căci sarcinile ectopice sunt diagnosticate şi tratate înainte ca ruptura să se producă.
Pierderea sarcinii
Pierderea sarcinii în primele luni. Treizeci şi unu la sută din femeile gravide ajung să piardă sarcina în primele trei luni, puţine femei fiind pregătite pentru a duce o sarcină la bun sfârşit.
Simptomele unei apropiate pierderi de sarcină („avort spontan” în termeni medicali) sunt: