Durerile abdominale
Sunt simptome care apar frecvent la copil. Ele sunt prezente şi în afecţiuni fară legătură cu sistemul digestiv sau cu abdomenul. Pot fi expresia unor boli serioase (apendicită, ocluzie intestinală), dar şi a altora mai puţin severe (faringoamigdalită, indigestie, parazitoze intestinale). În absenţa unei boli propriu-zise, pot fi determinate de cauze psihice (emoţie, spaimă, furie).
Consultul medical de urgenţă este obligatoriu în prezenţa semnelor de alarmă:
Durerile în gât
Sunt provocate în general de infecţii (cel mai des virale, dar şi de cele cu streptococi) localizate în faringe. Copiii mai mici se pot plânge de dureri în gât după ce plâng/strigă mult. Dacă durerile din gât împiedică alimentarea, copilul va primi numai alimente lichide sau sub formă de piure; durerea poate fi combătută cu paracetamol/ibuprofen.
Interfon bebelusi – Baby Ono
Interfon bebelusi – pentru monitorizare / supraveghere bebe.Caracteristici:Transmisia se face pe 2 canale.
Este dotat cu receptor si transmitator portabil, care functioneaza pe doua canale.
Volumul este reglabil.
Distanta la care emite este maxim 450 m (in spatiu deschis).
Monitorizeaza sunetele si miscarile din camera copilului.
Contine 2 adaptoare de alimentare.
Producator: BabyOno
Pret: 190.00 RON
Aspirator Nazal Electric
Aspirator Nazal Electric. Cu ajutorul aspiratorului NasalClear Graco puteti aspira rapid si sigur secretiile nazale ale bebelusului, ajutandu-l sa respire mai usor aunci cand are nasucul infundat. Acest aparat functioneaza cu baterii, astfel ca aspira mai usor decat un aspirator traditional. Dar nu va faceti griji, aspiratia este suficient de ampla, sigur si nu provoaca disconfort bebelusului.
Nasul infundat e o problema frecventa a bebelusilor si copiilor mici. Copii au adesea nasul infundat, pentru ca au cornete nazale inguste, iar sistemul lor imunitar nu e suficient de dezvoltat. Un nas ifundat poate produce disconfort respirator, in special pentru ca bebelusii care invata greu sa respire pe gura. Nasul infundat poate produce probleme mai serioase si de aceea e importanta mentinerea permeabilitatii cornetelor nazale.
Aspirator Nazal
Aspirator Nazal
Grupa 3 luni + Ideal pentru igiena copilului. Formele rotunde asigura utilizarea sa in deplina siguranta iar diametrul marit evita penetrarea prea adanc a caile nazale ale copilului. Deschiderea larga a recipientului ofera posibilitatea spalarii usoare. Greutate: pentru calcularea transportului: 1kg
Producator: Jane
Mierea de albine si bebelusii
Celor mici nu trebuie sa le dam decat ceea ce este mai bun in plan alimentar, iar mierea de albine pare sa fie unul dintre produsele foarte indicate pentru bebelusi, prin proprietatile sale nutritive si de stimulare a sistemului imunitar de exceptie.
O buna sursa de vitamine, minerale si aminoacizi, mierea de albine ar trebui consumata in mod regulat de catre noi, adultii, pentru ca ne poate oferi multe substante benefice sanatatii, mai greu de obtinut din alte alimente.