Faţa şi fruntea înainte
Când copilul are capul dat pe spate şi nu vine cu bărbia în piept, fie faţa, fie fruntea este cea care vine în faţă. Această situaţie este destul de rară: cu faţa înainte se prezintă una la două sute cincizeci de naşteri, iar cu fruntea, una la două mii. Dacă această poziţie se constată în prima fază a travaliului, este posibil uneori ca printr-un masaj exterior să fie determinat copilul să-şi plece capul. Oricum, în majoritatea cazurilor se consideră că cezariana este varianta cea mai sigură.
Motivul pentru care poziţia copilului cu capul înainte şi în centru este cea mai sigură şi cea mai uşoară pentru o naştere vaginală ţine de structura capului fătului. în momentul naşterii, plăcile craniului fătului sunt unite prin membrane subţiri, mobile. Acest lucru face posibile comprimarea, suprapunerea şi schimbarea dimensiunilor plăcilor în aşa fel încât să se adapteze la canalul de naştere, pentru a putea trece prin el printr-un proces care se numeşte „modelare”.